Pe autobuz, în metrou, pe stradă întâlnesc deseori oameni care mă fac să întorc privirea sau doar să observ cu mai multă atenție deși, aici, în țara bunului simț, mai nimeni nu se uită insistent la altcineva. Semn de lipsă de educație.
Dar unele persoane sunt adevărate personaje ale scenii pe care ne desfășurăm viața. Și-mi rămân în minte sau pe „retina” obiectivului, pentru că sunt diferite, ies din monotonia comunului.
Așa cum îmi spunea o adolescentă din Adjud care era privită ciudat de cei din jur pentru că își purta părul ca portoricanii: ei râd de mine că nu-s ca ei dar eu râd de ei că sunt toți la fel.
Viața ar fi plată, plictisitoare, monotonă, sălcie dacă toți am fi la fel.