Ce meandre sinuoase are viața! Să pleci din Londra, emigrat fiind din România, la un eveniment cultural la Madrid, unde să găsești pe o masă plină cu cărți de toate felurile, printre multe altele, o carte scrisă de un ucrainian în Italia, în 2005, tradusă în românește, despre fapte și întâmplări petrecute cu multă vreme în urmă în Bucovina fără granițe din Ungaria, România și Ucraina.

De obicei o carte despre care nu știu nimic o aleg ca pe o sticlă de vin: citesc titlul, răsfoiesc și câteva rânduri ici-colo, puțin din prefață dacă are, dar mă uit și la condițiile grafice și tipografice în care se află: culoare, tip de hârtie, ilustrația copertei, fontul textului și dimensiunea lui, coperta dacă e sau nu cartonată, cu aripioare la interior sau nu, distanța dintre rândurile textului și lizibilitatea lui… La prima vedere cartea aceasta nu promitea nimic. Merita însă mult mai multă atenție în paginarea și grafica ei, dar asta e problema editurii care nu a tratat-o cu respectul cuvenit. E o carte executată pe repede-înainte, pe genunchi și, la prima vedere, nu te îmbie cu nimic. Dar, aruncând o privire pe text, m-a făcut curios, așa că am ales-o. Și nu mi-a părut deloc rău.

         Am devorat-o, cartea, și termenul nu este exagerat. În timpul zborului de două ore de la Madrid la Londra a citit-o soția mea fără să respire, fără să vorbească cu mine. Odată ce a terminat ea lectura, a doua zi am luat-o eu și n-am lăsat-o nici pe metrou, nici în pauze, nici odată ajuns acasă. Pentru că această „poveste fabuloasă”, cum o numește Corneliu Irod în postfață, este cu adevărat fabuloasă. Fantastică! Extraordinară!

         140 de pagini condensate, pline de acțiune, suspans, intrigă, dar nu oricum, ci într-o lume apusă minunată, de poveste. Nu mai există nici acei oameni, nici acele obiceiuri, nici parfumul acelei epoci dar rândurile acestei cărți le readuc la viață prin scrisul măiestru al lui Mihai Hafia Traista.

         Ceea ce curge în paginile cărții e o adevărată metaforă: de la portretele tușate cu eleganță și acuratețe, la locurile de basm, la suspansul unor evenimente care te țin cu sufletul la gură, la scenele rupte dintr-o realitate crudă, la firescul sau mirajul unei lumi apuse de care te îndrăgostești.

         „Onoarea hoților de cai” este o carte care merita grijă în realizarea ei dar pe care trebuie să o citiți neapărat.

Londra, 10 octombrie 2025