Ceea ce facem dă imaginea a ceea ce suntem. Astfel se poate defini volumul de poezii „Cuneiforme în toamnă” al Carminei Corbeanu pe care tocmai l-am primit în dar ieri. El este un autoportret , un palimpsest de vârste și stări așa cum admirabil se definește în ultimul vers al poeziei “Autoportret”. 

Iar palimpsestul (din grecescul, și mai apoi latinescul palinpsestus) nu era altceva decât un document vechi, scris și rescris pe foi de pergament sau hârtie și care, fiind prea prețios, era șters și apoi rescris. De multe ori. La fel viața, această înșiruire de stări care se suprapun  și care te fac ca, mai târziu,  privindu-te in oglindă , să privești o himeră:

„De la o vreme, mă uit în oglindă,
și nu mă mai văd prea clar,
dincolo de freamătul aerului
privirea decupând pictural și bizar
o himeră.„

Pentru că spre sfârșit, când tragi linie, scrie Carmina,
„nu greșelile ne vor fi inventariete
și nici faptele bune,
ci intensitatea trăirilor
încorporate în secunde„

Doar câteva poezii citite  și sentimentul apartenenței imutabile la copilărie, cu toate implicațiile ei, m-au trimis în vremuri de mult apuse, la ulița copilăriei.

Nimic nu se compara,
în copilărie,
cu fascinația mersului după apă,
pe ulița satuliui.”

Ea, copilăria, este cea care, cu visurile și speranțele ei, cu experiențele și lecțiile sale, mai târziu, ne va transforma în oameni maturi mereu visători la acele vremuri,  dar conștienți de sentimentele iubirii și  devotamentului formate în acele clipe.

O singură poezie a Carminei, oricare ar fi aceasta, trebuie citită și recitită. Mai întâi firesc, fluid, pentru ca, apoi, să o reiei și să o recitești cu mai mult calm,  oprindu-te pe fiecare cuvânt și expresie, “cu inima în vârfurile degetelor”,  pentru a pătrunde sensurile profunde ale acestor “cuneiforme de toamnă”.  Doar așa te poți transporta în lumea extraordinară visată de autoare.

„Din cenușa fiecărei zile
se nasc visele
fără de care n-am putea încerca
să înțelegem lumea,
remodelând-o doar
după chipul și asemănarea
noastră.”  

M-am oprit apoi la o altă poezie: “Depărtarea”. Ei bine, acesta nu este o simplă poezie, ci un roman. Pentru că în doar patru strofe Carmina sintetizează o adevărată agă a l John Galsworthy, o poveste a trei generații pictată în metafore care te pun pe gânduri și te fac să vezi viața cu toate ale ei, ca pe o poezie.
Nu o voi transcrie aici. Căutați volumul de poezii, căci merită fiecare pagină parcursă, fiecare vers. Ele sunt balsam pentru suflet.

                                                    11 iunie 2026, Focșani