Vă spuneam data trecută o poveste cu Dante Alighieri, poetul italian prin excelență, simbolul identității naționale italiene.

La vremea aceea, pe la sfârșitul secolului al XI-lea și începutul secolului al XII-lea, Florența era unul din orașele-stat în plină afirmare.  

Cunoscut și recunoscut de de florentini ca un reprezentant de vază al lor, poetul își făcea veacul plimbându-se prin urbea plină de botegi, ateliere și manufacturi, salutând și intrând în vorbă cu toți cei sucnoscuți sau mai putin cunoscuți.

Într-una din zile, trecând prin fața unei fierării, aude versurile  Comediei sale (Divina Commedia avea s-o numească prietenul său, poetul Giovanni Boccaccio),  recitate în mod eronat de unul dintre meseriași.

Se oprește, intră în atelier și începe să arunce de prin sculele și uneltele ce-i cad la mână.

         Consternați, muncitorii îl opresc și-l apostrofează:

– Dante ce faci, ai înnebunit? De ce ne strici munca?

-Dar voi de ce vă bateți joc de munca mea?