„ Reacția lui Nicușor Dan este o lecție din care sper să învețe măcar o parte dintre ei” a scris Ludovic Orban astăzi, 24 ianuarie 2026, după huiduielile de la Focșani și Iași adresate președintelui Nicușor Dan de șletcile de nesimțiți locali.

Cine să „anvețe”? Cei ocupați cu HUOO! Și TUOO!?

N-au auzit spusele președintelui, lecția scurtă și spontană de patriotism, de istorie și educație pentru că indivizi ca aceștia, fără minimul bun simț, reprezentanți ai regnului animal „ambrăcați an haine” umane aveau gurile ca eșapamentele și urechile împuiate de propria zarvă. Zarvagii de serviciu și de meserie, cei care mai așteaptă „ancă” coborârea duhului aurit-georgian și se închină la icoana șoșociană, nici nu au cum să învețe ceva atâta timp cât fără simțurile clare și eficiente, native, ale auzului, văzului și înțelegerii minime, ei hălăduiesc precum orbii din „Parabola orbilor” a lui Pieter Bruegel.

“Într-o lume a orbilor, singurul care vede va fi urât de toți ceilalți”, scrie Jose Saramago în „Eseu despre orbire”. Singurii, puținii care vor să ducă această țară pe un drum corect, reparând ce se mai poate repara, sunt împinși de gloata nesăbuită a orbilor.

Rămăne(m) așa cum am stabilit: daci liberi! Liberi la zbierat, nu contează cum, la cine și de ce. Important e să zbierăm că nu vrem sau că vrem. Ce? Unire în niciun caz pentru că aceasta ne face rău. Cu cât mai mare grămada, adunarea, cu atât mai mare ura.

„Avem cu toți o inima și-o țară,
Iubind-o fiecare-n felul lui,
O mai strigăm și anul ăsta, iară,
Uniți… dar fiecare-n colțul lui.”, cum scria Zâna Azamfiricăi.

Londra, 24 ianuarie 2026