De la București la Focșani n-a ajuns. Am așteptat un „Anotimp, dor de timp”, dar n-a venit. S-a pierdut pe drum.

A reușit să ajungă la Londra însă, la „fratele ei de învățătoare”, cum emoțioant m-a numit în dedicație, pentru că amândoi de la învățătoarea noastră Niculina Toma ne-am adăpat în ale dragostei pentru frumos.

Asta acum mulți ani.

Astăzi, „trecători lăcrimând de viață”, ne regăsim prin afinități și ne împărtășim amintiri despre copilărie prin mesaje sau, mai frumos, așa cum face Mirela, prin versuri pline de profunzime și nostalgie.

Cică nu se mai citește poezie. Nu se mai citește oricum, dar cei care citesc ar putea, în clipe de răgaz, să se piardă în versurile Mirelei Turcu. Ele sunt balsam pentru suflet.

Londra, 21 ianuarie 2026