„Cănd o să te faci mare...” o să faci asta, sau asta, sau cealaltă, sau o să înțelegi ceea ce acum nu poți pentru că ești prea mic… De câte ori am auzit propoziția aceasta în copilărie de la părinți? De la învățători sau profesori? De la rude sau cine mai știe cine?

Cuvintele acelea care ne trimiteau într-un timp nedefinit, neclar, undeva departe, atunci când puterea noastră de înțelegere avea să fi trecut prin multe etape pentru a putea deveni înțelegătoare, capabilă să cuprindă informațiile primite? Ele exprimau un moment nedefinit care avea să vină odată cu maturarea noastră.

                  Ei bine, „Când o să te faci mare”,  titlul cărții lui Miguel Gane Mihăiță Gane este aproape ceea ce ne putem imagina. Aproape, pentru că cele peste trei sute de pagini sunt o poveste cum rar ați putut citi până acum. O poveste de viață spusă de un copil nouă ani care a luat viața în piept ca un om mare și care a ajuns mare tocmai de aceea: pentru că suferințele au fost cele care l-au călit și l-au pregătit, l-au format și transformat.

                  Mihăiță se naște și crește într-un sat ca toate satele românești, unde „se bea mult și singura distracție, în afară de televizor, era să-ți petreci serile jucând barbut cu vecinii”. Un sat unde duminicile se mergea la biserică mai mult pentru fală, ipocrizie  și fățărnicie și unde problemele noilor vremuri post-decembriste se revărsau cu vârf și îndesat și-n mica comunitate, dar mai ales în mica lor familie: inflație, sărăcie, școli unde profesorii sunt bețivi și neciopliți, vecini nesimțitori sau oameni de mare omenie… Dar nu o să spun prea multe pentru că acest roman trebuie descoperit pagină cu pagină, rând cu rând.

                  „Când o să te faci mare” este un elogiu adus părinților, familiei, este o poezie despre o epocă și o generație de sacrificiu, cea a celor condamnați la străinătate. Este mică disecție în marea cangrenă socială a emigrației, cea a milioanelor de români forțați de nemernicia unei clase politice să-și lase case, familii, vieți; este vocea teribilă a copilului care povestește pe nerăsuflate ce înseamnă a fi emigrant, un cuvânt plin de suferințe, frici și trăiri neimaginate de cei care au mânat un popor pe drumul, de cele mai multe ori, fără întoarcere.

                  Este o carte pe care trebuie să o citească fiecare român, dar mai ales cei care se fac vinovați de acest genocid social.

                  Mihai Gane nu este un prozator oarecare. Cartea lui, fără dialoguri, este o poezie în proză. Este o Iliadă modernă a emigrației românești, o pagină în care se vor regăsi milioane de oameni care au fost târâți dincolo de granițe. Este tabloul unei familii care a reușit pentru că speranța, visurile și dorința de mai bine au fost energiile care au alimentat sufletul și mintea membrilor ei. A micuțui Mihăiță. „Nu-i băga în seamă, băiete, tu o să ajungi un om important.” îi spune mama într-unul din momentel grele. O astfel de frază sădită în inimă și-n minte, la momentul oportun, poate mișca munții. Pe Mihăiță l-a ținut vertical, l-a făcut om mare.

„Când o să te faci mare” este  cartea pe care fiecare casă românească, din țară sau de oriunde,  trebuie să o aibă la loc de cinste.

Londra, 18 noiembrie 2025