
“Războiul troian – o nouă istorie” își denumește cartea sa Barry Strauss, unul dintre cei mai reputați istorici ai antichității, așa cum scrie pe copertă.
Cartea e o lectură plăcută dar, ca o alta citită în ultima vreme, pe acceași temă istorică îndepărtată – „Cleopatra” de Duane W. Roller, – deși rodul unei cercetări aprofundate – nu aduce nimic nou. Mai mult, ea este o rescriere a ceea ce știm, o explicare mai clară și mai citibilă a „Iliadei” lui Homer, o istorie de cele mai multe ori comparativă, deductivă, neclară și prezumtivă.
Comparativă pentru că, neexistând documente scrise (în afara Iliadei și Odiseei lui Homer și a altor câtorva poeme asemănătoare), autorul compară evenimentele citate în poeme cu documente și scrieri păstrate la popoare vecine geografic sau în timp;
Deductivă pentru că, de foarte multe ori, în text autorul deduce că, dacă la alții, la alte popoare vecine, s-a întâmplat așa, astfel se va fi întâmplat și aici, adică în războiul Troiei; dacă alții din vremea ceea, despre care se știe mai bine, aveau armele, veșmintele sau bogățiile respective, așa trebuie să fi avut și grecii sau troienii din carte;
Neclară pentru că, până la urmă nici citind cartea istoricului Barry Strauss nu știm când a avut loc războiul sau războaiele troiene, cât au durat, dacă au existat cu adevărat ele și chiar un cal troian, cine pe cine a cucerit, cum s-au dat bătăliile… Adică ea, cartea, nu face decât s adâncească misterul și necunoscutele…
În schimb se prezumă deseori, frecvent, că lucrurile ar fi stat astfel în baza unor analize teoretice care, oricum, au loc după 3000 de ani. Nu știm, deseori, ce s-a întâmplat exact ieri, dar cu 3000 de ani în urmă e aproape imposibil de aflat, mai ales atunci când nu există izvoare scrise, ci doar câteva arheologice.
Concluziile la citirea cărții? Pentru mine și Iliada nu este altceva decât o Miorița noastră culeasă de Alecu Russo, rescrisă de Alecsandri dar fără să știm când a avut loc acțiunea, dacă a avut într-adevăr și cine au fost protagoniștii cu exactitate.
Homer culege aceste epopei de la aezi, rapsozi care cântau marile fapte ale trecutului și pe care Homer îi ascultă circa 500 de ani mai târziu și repune în versuri acele epopei. Ori, ca să scrii o poezie după o altă poezie transmisă din gură în gură cu cine știe câte transformări, interpretări și inexactități, pornind chiar de la creator, nu poți realiza un tablou istoric fidel.
E ca Biblia care apare în formă scrisă abia 180-200 de ani mai târziu de la evenimente. Ori, multe se întâmplă într-un interval atât de mare de timp și influențează cele știute.
Cartea e un tablou istoric interesant și ușor de citit, cu multe date despre alte popoare din epocă, bine scrisă, dar fără pretenția de a explica nu exhaustiv, ci măcar parțial, titlul. Poate stilistic, da, e o „altă” istorie. Da nu și „o nouă istorie”. Oricum, merită o lectură pentru aprofundarea subiectului.





Lasă un comentariu