„Un veac de singurătate” l-am citit acum pentru a doua oară. Prima oară, prin anii 95-96 parcă, în italiană, pe când nu prea știam bine limba italiană și am crezut că e un roman greu din cauza aceasta. Au trecut aproape treizeci de ani și l-am reciitit, de data aceasta cu creionul în mână.

            Nu vreau să fiu în corul și pe aceeași linie a criticilor care au trasat acest roman drept o capodoperă a „realismului magic”. Nu sunt nici un critic, ci doar un cititor care își spune părerea aici. Și e doar una personală, fără influența lecturilor pretențioase și elaborate ale criticilor avizați.

            „Un veac de singurătate„este o poveste. Este saga a unei familii sud americane de la sfârșit de secol nouăsprezece și început de douăzeci. O poveste însă care e spusă de autor cu rare intervenții ale personajelor, dialogurile fiind rarisime iar frazele de jumătate de pagină și descrierile și portretele pe pagini întregi inhibând din fașă intenția de urmărire a unei acțiuni. De aici nici lectura ușoară pentru că abundența de amănunte din cele mai amănunțite, dacă se poate spune așa,  în descrierea locurilor, oamenilor, stărilor sau evenimentelor încetinește ritmul acțiunii și, implicit, al lecturii.

            Odată debarasat de ideea lecturării ca pe toate celelalte cărți, luat creionul în mănă și citit cu atenție, abia atunci cartea devine extraordinară. Pentru că portretele pe care le face Garcia Maquez în existența de mai bine de un veac a personajelor familiei Buendia sunt unice, memorabile, extraordinare. Citind, cu ele trăiești aievea, respiri, participi la viața de zi cu zi.

            Cartea este o hiperbolă: o hiperbolă a existenței de un veac, o hiperbolă a lucrurilor care se întâmplă familiei Buendia, a evenimentelor prin care trec membrii ei, legenda, mitul, superstiția, suprarealismul făcând parte constant din istoria familiei.

            A doua dificultate a lecturării acestei cărți este succesiunea arborelui genealogic al familiei Ursulei Iguaran și  a lui José Arcadio Buendia care se întinde pe șapte  generații și pune la grea încercare memoria cititorului în a ține minte fiecare copil, nepot, strănepot, str-strănepot …, intercalați de concubine și alte personaje pitorești conexe, fiecare cu un luxuriant portret mereu actualizat.

            Cinci sute de pagini care trebuie citite departe de vacarm, de problemele cotidiene, cu notițe alăturate pentru a memora măcar o mică parte din neasemuitele portrete pictate inegalabil de scriitorul columbian Gabriel Garcia Marquez.

Londra, 21 septembrie 2025