De ceva vreme mă tot căznesc să adun câteva povești și amintiri într-o carte. Nu e lucru simplu pentru că, scriind mereu, am făcut-o fără o ordine iar când am vrut să le așez, mi-am dat seama că e o mare dezordine. Așa că, prima impresie este că e vorba de o carte de povestiri amestecate.
Dincolo de aceasta, facerea unei cărți nu e decât în aparență o chestiune simplă. Pentru că, da, scrii niște texte. Dar corectarea, paginarea, gândirea și realizarea unei coperți adecvate, a unui titlu, alegerea fontului și a dimensiunii acestuia, a hârtiei, aspectul întregului volumului necesită atât cunoștințe în mai multe sectoare, cât și apelarea la profesioniști.

Cât despre o editură, pur și simplu am încercat la câteva mari. Unele au zis pas, altele nici nu au răspuns… Vreo două care au spus da o făceau de fapt pe sume exorbitante pentru vreo 50 de exemplare și fără alte servicii. Dealtfel editurile nu-și asumă riscuri pentru necunoscuți, iar de promovare nici vorba. Și de ce ar face-o? Și mai ales gratuit?
Trăim într-o eră capitalistă care funcționează doar pe fluxuri de capital, așa că, și cartea are nevoie de buget pentru a putea fi făcută cunoscută. Mai ales când scrii pentru prima oară, ba chiar și pentru a cincea.

Pentru a nu mai vorbi de problema numărul unu a cărții: cititorii. Puțini, tot mai puțini, într-o lume dominată și supra saturată de Internet în toate formele lui.
Intorducerea nu spune nimic promițător, nu?

Ei bine, am reușit să produc acest volum de povestiri cu care vă invit în două lumi: cea de până în ’89, – dacă data poate fi distinctă clar în trecerea de la un regim la altul, deși mă îndoiesc – și vorbesc aici de perioada comunistă în care România s-a aflat și noi am fost o mică parte. Și perioada de după, a capitalismului de cumetrie apărut și a noului fenomen social tragic care a marcat și marchează România, emigrația masivă a populației.

Cu acest volum vă invit în „casa mare” a memoriei.

Nu în Casa Mare de la Soveja. Nuu. Acolo nu mai e nimeni și nimic. Odată, da. Odată, demult, era Cea Mare,  adică casa de bună, cea unde nu se cădea să locuim. Pentru că, pentru mocani, Casa Mare  era casa ce trebuia să rămână doar pentru botezuri, nunți, înmormântări, pentru petreceri sau oaspeții veniți de departe ori pentru atunci când venea preotul la Bobotează să dea cu agheasmă și să ia farfuria cu mălai, merele și banii, iar noi lăsam încălțămintea la ușă, pășind în urma lui cu grijă, să nu murdărim sau să stricăm ceva.
Cu această carte vă invit din nou în Casa Mare. Dar nu în cea de care vă vorbeam mai sus,  ci în Casa Mare a amintirilor, a poveștilor și povestirilor. Veți descoperi lucruri, oameni, parfumuri și miresme care au sălăștuit ani la rând în adâncurile cugetului. 

Unele sunt strict ale mele, altele auzite sau împletite între ele, la persoana I sau a III-a, la masculin sau feminin, inventate și înflorite așa cum stă bine narațiunilor. Sunt  povești de viață din “Epooca de Aur” dar și din cea a capitalismului de cumetrie care urmat, sunt   amintiri din emigrație și din țara care încearcă să se schimbe cu greu, după cincizeci de ani de comunism și alții  tot cam pe atâția de libertate și liberalism  înțelese și aplicate balcanic. E o carte de povești și luați-o ca atare!

Vă doresc lectură plăcută!

Londra, 12 iunie 2025