Scrisă la persoana a doua, Cartea este o „disecție” a traumelor aplicate oamenilor de către oameni, este o autopsie a ororii.

O carte greu de citit.

O astfel de carte nu poate fi scrisă decât de cineva care a trecut prin așa ceva sau a auzit teribilele povești ale celor implicați. Ea este “o autopsie psihologică” ce se desfășoară pe șapte povești, o incizie în teribila memorie a unor evenimente care au avut loc în 1980 în Corea de Sud.

Ceea ce omul poate face semenului său depășește limitele imaginabilului, iar poveștile autoarei Han Kang (laureată a Premilui Nobel pentru Literatură în 2024) sunt o metaforă crudă a durerii, o disecție a conștiinței celor care au trăit sau murit pentru vina de a avea o minte trează. “Conștiința este cel mai teribil lucru de pe lumea asta” scrie într-unul din pasajele sale la un moment dat. Așa să fie oare? … „Unele amintiri rămân în tine ca niște răni deschise.”

Dacă Vegetariana , prima carte citită a acestei autoare, m-a impresionat prin tema și modul original, unic, de abordare, această carte e altceva. E amintirea vie a unei răni, memoria ei, strigătul ei, sufletul care nu se dă plecat odată cu moartea trupului. Este o mărturie pentru ca societatea, oamenii, să știe mereu ceea ce semenii lor au făcut altora în numele unei idei sau la ordinul unor psihopați. E istorie, iar omul, prin felul său natural de a fi, uită. Sau se preface ca nu știe. Nu învață din istorie și repetă mereu, și mereu, aceleași greșeli.

Londra, 14 mai 2025