Când îți dai mâna cu scrisul și devii un nume, poți scrie orice. Dar nu chiar orice îți iese la fel de bine.

Ca această carte, „Rivala”, pe care Eric-Emmanuel Schmitt a scos-o din cuptor doar de dragul de a mai scoate una.

Am cumpărat-o pentru că mai citisem câteva din cărțile sale. Stilul și numele său promiteau și garantau că cele narate în „Visătoarea din Ostende”  sau „Cei doi domni din Bruxelles” puteau fi o certitudine și pentru „Rivala„. Numai că aceasta nu este altceva decât o lectură ușoară a unei scrieri ușoare. Prea ușoară.

Mă vor critica cei care îl iubesc, dar asta nu e carte. E o broșură scrisă după ce ai consultat Wikipedia și ai mai luat câte-o idee de pe ici, de pe colo, plus intriga personajului principal, o soprană rivală care ajunge la bătrânețe înveninată de invidie pentru Callas:

         „Lui Callas i-a reușit moartea. (…) A cântat mediocru, a trăit destul de prost, dar a murit cu perfecțiune” se răcorește cu năduv rivala sa. Dealtfel cartea e o răbufnire, o răsuflare și o  înșiruire de adjective negative, depreciative și dezaprobatoare la adresa Mariei Callas tocmai pentru a-i ridica valoarea, pentru a fi „un omagiu personal adus” artistei, așa cum tronează mesajul France Info pus sub titlu.

         Pentru unul care nu a auzit sau nu știe mai nimic de Maria Callas, poate fi o lectură plăcută, cursivă, ușoară. Prea ușoară însă.