Ați mirosit vreodată cărțile în interiorul lor? Pe cele vechi în special?

Cu siguranță, da. Nu există iubitor de cărți care să nu o fi făcut-o. Cel puțin așa cred.

Știați însă că parfumul pe care-l inspirăm cu atâta nesaț și care ne trimite în lumi apuse, are și o explicație? Sau mai multe?

În primul rând, orice lucru care are un miros îl are pentru că eliberează molecule, particule mici pe care nu le distingem cu ochiul liber. Și paginile cărților pe care le deschidem, la fel.
Cărțile se degradează în timp și, odată cu învechirea lor, paginile eliberează niște molecule aromatice precum benzaldehida, care are un miros asemănător cu cel al migdalelor, vanilinei, etilbenzen și toluen, care dau o notă dulce, sau 2-etilhexanol, cu o aromă ușor florală.

Există o altă moleculă, furfuralul, care crește în concentrație în paginile cărților cu cât acestea sunt mai vechi. Această moleculă are, de asemenea, un miros de migdale și este mai abundentă în hârtia din bumbac sau in decât în ​​cea din celuloză. Este folosit pentru a data epoca cărților.
Dar îngălbeniorea paginilor cărților? De unde vine? Fenomenul îngălbenirii în timp a paginilor cărților este legat de lignină, o moleculă prezentă în lemn, care se descompune în acizi și degradează celuloza. Paginile cărților moderne conțin mai puțină lignină tocmai pentru a evita deteriorarea acestora.
Astfel, ori de câte ori vei mirosi o carte veche și-ți vei cufunda mintea să înțelegi de unde vin mirosurile plăcute, vei ști că sunt de fapt niște molecule care degradează cartea și ne păcălesc simțurile.

Londra, 23 martie 2025