Limbile Pământului? Multe, inimaginabil de multe, amestecate și într-o continuă schimbare, fără să aibă articole sau genuri gramaticale, plural sau singular, cu zeci de consoane (limba ubîh a armenilor, dispărută azi, avea 70 de consoane și două vocale!)… „Babel”-ul lui Dan Alexe e un caleidoscop în care intrăm și ne fascinăm, ne hipnotizăm cu miriada de informații, dar nu confuz, amalgamat, ci cu metodă, pas cu pas.

Am citit pentru a doua oară această carte și o țin aproape pentru că, atunci când îmi aduc aminte de câte ceva ce nu mi-e clar, o redeschid acolo unde am făcut adnotări. Și foarte multe adnotări făcui.

Deși la prima vedere ar apărea profanilor (și termenul e explicat aici excelent), drept o carte de gramatică, „Babel – La început a fost Cuvântul” este o extraordinară iluminatoare și clarificatoare de minți. Cartea asta face curățenie în mințile celor ce citesc și limpezește o sumedenie de tâmpenii învățate în școală. Ea „deconstruiește și demontează, așa cum scrie autorul, fie și sumar, o serie de mituri lingvistice, teorii urbane ,false convingeri populare îndepărtate de realitate.”

Și nu e ca la școală, deși înăuntru e informație multă, cunoaștere, studiu aplicat. Rând cu rând, paginile ei te poartă ca apele unui fluviu umflat, cu forță, cu tărie, cu demonstrație, trecând prin peisaje negândite, neimaginate sau, acolo unde e cazul, prin locuri descrise de unii total eronat, mitizat.

Expresii sau cuvinte ale limbii române, de exemplu, adevărate legende metropolitane adânc înfipte în mentalul colectiv, clișee, Dan Alexe le explică analitic, cu informații și probe, cu argumente pe care nimeni nu a avut curajul și cunoașterea să le deconspire.

Ce ore de limba română ar mai fi fost dacă Dan Alexe mi-ar fi fost profesor! Aș fi aflat astfel ce este o limbă, un dialect, cum vorbea Ștefan cel Mare sau Neacșu din Cîmpulung, influențele limbii latine sau albaneze în limba română, aș fi aflat dacă o limbă poate fi frumoasă sau urâtă, etimologii dintre cele mai interesante și curioase, despre oameni extraordinari ca Nikolai Trubetzkoy și Athanasius Kircher… Lista e lungă iar cartea de neiertat. Merită și trebuie să fie lectură obligatorie măcar pentru liceele de filologie. Dar asta e deja prea mult.

Prea mult pentru cei care țin frâiele educației cu ochii după combinații.

Pentru cei cu adevărat curioși, “Babel – La început a fost Cuvântul” chiar nu e ceea ce știm despre Turnul Babel. Sau poate da. Dar ea, cartea, ne duce pe treptele acestui turn treaptă cu treaptă și ne face să vedem lumea fascinantă a limbilor, cel puțin parțial, altfel decât o văzusem până acum.

Londra, 19 martie 2025

Lasă un comentariu

Tendințe