Ca şi noi, romanii aveau mai multe feluri de a se pupa sau săruta, în funcţie de persoane şi situaţii

Primul dintre acestea era osculum, pupatul cu buzele închise, fără pasiune.  Numele lui vine de la OS, adică gură, şi se referă la aceasta ca închisă şi era singurul gest tolerat în public. Mai mult, femeia măritată, matroana din societatea înaltă, era obligată să-l dea în casă în fiecare zi nu numai soţului, ci şi rudelor masculine până gradul al doilea. Aceasta era o normă reglementată prin lege, ius osculi. În acest fel femeia era controlată periodic şi de cei apropiaţi dacă a băut vin, lucru interzis cu desăvârşire acesteia. Ius osculi dădea bărbaţilor dreptul de a-şi ucide soţia dacă aceasta băuse, pentru că era considerat adulteriu. În fapt, alcoolul, vinul, era cel care, odată consumat de femeie, i-ar fi deschis acesteia apetitul pentru trădare.

Sărutul erotic – aşa-numitul sărut “franţuzesc”

Cel de-al doilea tip de pupat se numea savium şi era sărutul erotic, cu limba, „franţuzesc” am spune astăzi. Numele derivă de la suavis a dulce, suav.

Cel de-al treilea tip de pupat era basium; termenul, ieşit ulterior din uz, a substituit încet-încet pe cel de savium care va însemna, în perioada imperială târzie, un pupat afectuos care se dădea copiilor sau soţiei. Acesta este şi singurul termen care a supravieţuit până astăzi şi în limba italiană, unde se cheamă baccio. Pupatul pe obraz era cel care, cum spuneam, se folosea în public mai ales la întâlnirea dintre doi prieteni. Se transmiteau şi pupiciuri la distanţă, iacere oscula (a lansa, a transmite pupături) dar nu cu toate degetele de la mână cum facem noi, ci doar cu arătătorul şi degetul mare.

Materialul este tradus în mare parte din cartea „Amore e sesso nell’antica Roma” de Alberto Angela