Știați că în Țara Galilor există o mică localitate care arată ca o mare librărie în aer liber? Că destinul acestui sat nu mai mare de 1800 de locuitori a fost schimbat de un singur om cu ajutorul cărților?

La 20 august 2019 se stingea din viață Richard Booth la vârsta de 80 de ani. Ei și, cine a fost Richard Booth?
Născut în 1938 în Plymouth, Anglia, Booth a ajuns în Hay-on-Wye în copilărie, după ce părinții lui moșteniseră o proprietate cu teren. Satul era unul mic, de câțiva locuitori, care se ocupau cu creșterea oilor. Richard însă, după ce studiase la Oxford și lucrase contabil doar pentru trei săptămâni, ia această decizie de a se întoarce pe moșia părinților. Mai târziu acesta avea să glumească spunând că „a moștenit o avere, a câștigat două și a pierdut patru”, potrivit lui Bach.

Odată întors acasă, Booth a cumpărat fosta stație de pompieri a orașului, castelul normand în prăbușire și mai multe depozite și, în anii ’60, a început să le umple cu cărți second-hand. S-aaprovizionat cu cărți de la prieteni, colegii dar și din bibliotecile nobililor decăzuți din Regatul Unit și de la distribuitori falimentați. Nu era un intelectual pasionat și, așa cum a spus directorul Hay Festival Peter Florence într-un interviu cu Huw Thomas de la BBC, „nu era chiar interesat de bani”. În schimb, Booth a văzut o oportunitate de a reda la viață satul său iubit, Hay-on-Wye. A deschis atunci șase librării cu cărți uzate în Hay și a fost inspirația din spatele altor aproape 30.

Richard Booth „rege”

„El a fost prima persoană care a diversificat o economie rurală”, îi spune lui Thomas Anne Addyman, care conduce Addyman Books în Hay.

Dar, după cum subliniază Florence, lui Booth îi plăcea și „petrecerea și vremurile bune”. Era carismatic, cu un fler pentru autopromovare și o înclinație pentru răutăți. În ziua păcălelii (1 aperilie) din 1977, Booth s-a plimbat pe străzile din Hay purtând o coroană și s-a proclamat rege al unui nou stat suveran. Calul lui, a declarat Booth, avea să fie prim-ministru. A eliberat și pașapoarte sătenilor, a împărțit titluri nobiliare și a înființat un serviciu „secret” cunoscut sub numele de C.I.Haym declarând independența satului-stat. Motivul? Protejarea cărților sale.
Neiubitor de bani și ncii bun administrator, „regele” și-a pierdut majoritatea librăriilor până la începutul anilor 2000 fără ca acest lucru să-i știrbească simțul umorului și entuziasmul. Până la moartea sa, Booth a exploatat un magazin în orașul său natal numit Regele Hay, care vindea cărți, jurnale și accesorii care sărbătoreau „domnia” sa.

Bineînțeles că mișcarea de promovare a fost una ieșită din comun, lucru care a atras atenția întregii lumi.

Fotografie aeriană a noului loc unde se desfășoară festivalul.

Astăzi orașul a devenit o destinație turistică populară, iar timp de 10 zile, din mai până în iunie, găzduiește un renumit festival literar, care a devenit un eveniment de frunte pe scena culturală britanică și la care participă nume importante și peste 100.000 de iubitori ai cărților.

Și dacă primul Hay Festival a avut loc în împrejurimile modeste ale unei grădini de pub, astăzi festivalul s-a mutat în corturi imense la marginea satului și atrage peste 100.000 de vizitatori pe parcursul a 11 zile. Miile de iubitori ai cărții interacționează cu scriitori, poeți, istorici, oameni de știință, comedianți și muzicieni ai lumii. pentru a interacționa cu marii scriitori, poeți, filozofi, istorici, oameni de știință, comedianți și muzicieni dar și politicieni din întreaga lume.

Între sesiuni, vizitatorii se pot relaxa pe șezlonguri pe verdeața satului, se pot răsfoi prin tarabe și pot vizita o librărie a festivalului, care stochează 55.000 de titluri. Serile sunt dedicate muzicii, comediei și filmului.

Bill Clinton a numit evenimentul „Woodstock-ul minții”.

Mai multe detalii în acest video de promovare:
https://www.youtube.com/watch?v=L1ZB8mNeHMU

Lasă un comentariu

Tendințe