De Dante Alighieri, „il somo poeta” florentin, știe mai toată lumea. Scriitorul, omul politic, lingvistul vremurilor de la sfârșitul lui 1200 și începutul lui 1300, avea însă o calitate de care puțini se puteau mândri: o ținere de minte de invidiat.

Într-o zi, pe când Dante stătea pe bolovanul său din fața casei (alături de Dom mai există locul unde poetul se odihnea, privind la construcția acestuia), absorbit de gânduri. Un cetățean trece și-l întreabă:

– Ooo, Dante, care este cea mai bună mâncare pentru tine?

– Oul, răspunse Dante fără ezitări.

După vreun an, Dante se odihnea în același loc și se face că același om trece și-l întreabă:

– Cu ce?

– Cu sare, răspunde impasibil Dante.