A PLECAT IURA

A plecat Iura. S-a dus acasă zilele trecute. A fost ales.
– Daaa, a fost ales dintre mai mulți, ne spune colega.
– Cum așa?
– Eee, cum. A ținut „examen” online și s-a dus.
Am stat și m-am gândit cum naiba să țină ăsta examen că el, săracu, n-are nici o clasă. În viața lui, Iura n-a fost nicio zi la școală. Nu știe să numere, nu știe să citească… știe la sapă, la târnacop și la topor.
– Da-păi, mie să-mi dai sapa, târnacopu și muncesc fără zăbavă, ne spunea într-o zi. Io nu știu altele… Geaba mă pui să „tai” cum zice nepotu, să vărui sau…
Vorbește greu Iura, la fel cum viața i-a fost grea. Sfrijit, cu cearcăne și riduri adânci, îmbătrânit înainte de vreme ca o pearjă uscată, are 30 de kile cu tot cu haine și instrumentul de reproducere… Ba nu, ăsta-i mai greu.

Zilele trecute l-a surprins o colegă, într-una din camerele pe care le renovăm, cu pantaloni-n vine, arătându-i instrumentul uneia, pe Internet. Live. În toată splendoarea lui. Și ce splendoare! Nu un aparat de făcut pipi, ci un hidrant de pompieri, zice colega cu ochii mari, bombați de mirare.
Și-acum, deodată, să aflu că a plecat.
– Daaa, a fost ales, ne întărește colega zâmbind cu subînțeles. Aia pentru care a plecat, are 18 ani. Iura 48… Dar pe el l-o ales dintre toți, că-i cel mai ortoman dintre cei care i-au arătat-o fetei. Iar el o iubește. S-a îndrăgostit rău de ea doar ce-a văzut-o. A plecat acasă, în România.
Aia e una grasă, mititică, păroasă… Ne-a arătat-o și nouă. Urâtă cu spumele lui Hristos-gornistu. Da lui așa-i place.
– Da mie așa-mi place, ne-a confirmat Iura. Dolofană, să am pe ce pune mâna, să sâmț carnea, să mi se-nfunde mâna-n slană…
– Și nevastă-ta, mă? Cu ea ce faci?
– Da ce să fac, nica. Aia-i slabă vai de mama ei. Eu din asta vreau, tânără și cu carne. I-am trimis deja jumate din ce-am făcut aici, în Anglea. Ea e veața mea de-acu…
Trăiește greu și aici, în Londra, Iura. Nu are acte, nu știe nici good morning să zică, nepotul la care locuiește nu i-a dat nici saltea să doarmă, nici un dulap pentru haine iar banii îi primește el, nepotul, pe card, și-i dă și lui după ce-l prostește că patronul i-a oprit o parte pe scule, pe pensule… Mizerii. Dar el nu-i nici meșter, nici zugrav. E salahor. În Anglia a mai fost și-„a trecut balta cu două barcă”. Dar n-a văzut nimic, n-a știut nimic pe unde a fost. A lucrat la un om de treabă, bogaaaaat tare… Are ăla o mașină cum nu are nimeni în România. Pocăit. Cu frica lui Dumnezău. Pe ei îi caza bine, într-o casă mare… 40 erau. Le aducea și mâncare, și băutură, și țigări, și haine… să nu mai iasă să piardă timpul, să cheltuie banii… Că lucrau în bandă… Cum în bandă? Furați? Nuuu, în bandă cu gunoaie… Alegeam tot ce vinea de la mașânile de gunoi… Găseau băieții și aur, și argint, și Rolexuri, și pistoale… Eu am găsit o mână de om cu inel pe ea. Da n-am putut să iau inelul că mergea repede banda… Daaa, om de treabă patronul. Duminica ne ducea la biserică, să nu ne încurcăm cumva cu curvele, cu beutul… Mai bine în fața lui Dumnezeu decât cu Diavolul… Și nici în oraș n-aveam voie să ieșim să cheltuim. Mai bine-i dădeam lui banii să ni-i țină. Și-acuma ni-i ține tot el…
A plecat Iura. Nu mai vrea Anglea, nu mai vrea bani chinuiți și muncă. Iubirea lui e fata de pe Facebook. Nici nu va trage acasă, ci la iubita cea nouă și frumoasă.

*

S-a întors Iura la Londra. Șapte zile mai târziu. A început munca. E din nou în echipa noastră. Muncește. Băiatul lui e mai mare decât fata pentru care a plecat în țară și care l-a stafidit la trup și secătuit la buget. Ce mai, l-a trimis de unde venise. Ce-i arătase el în poze nu mai e bun. Că și aia se întreține cu bani. Iar banii Iura-i face cu palmele… Doar ele i-au rămas credincioase. Și băiatul care-l ajută să se pună pe picioare acum.

Focșani, 20 iulie 2024