În 2019 ajung la Oxford la un prieten.
Ei bine, prietenul acesta lucra la primărie pe mașina de gunoi. Nimic din atitudinea lui, din muncă, din echipament nu dădea de înțeles acest lucru. Mai ales că muncea doar 4 zile pe săptămână, restul făcând lucrări pe cont propriu. Și-mi povestește că, – primăria, societatea angajatoare -, îl promovează într-un an de zile de trei ori. Adică trei creșteri salariale, trei aprecieri…
Nu contează aici (în UK) de unde vii și ce culoare are pielea ta, ci doar ce știi să faci și cât de bine faci.
Un englez, coleg de muncă, puțin invidios, îl întreabă cum de românului iar lui nu. La care Sami, amicul meu, zice:
– Bă, dacă nici meseria asta care e cea mai de jos, cea mai umilă și cea mai simplă nu o fac cum trebuie, atunci ce?
Morala? Sunt locuri unde meritocrația este regula de bază a evoluției societății și statului.
Nu e cazul nostru. În țările nordice și central europene nu contează ce meserie faci și dacă la privat sau stat. Ești apreciat pentru calitatea muncii tale și pemntru că o faci cu demnitate.
(foto preluată)