Tatuatorul de la Auschvitz este una din paginile teribilului fenomen numit soluția finală, implementat de sistemul nazist în cel de-al Doilea Război Mondial. Este o poveste adevărată pe care, înainte de a pleca dincolo, personajul principal, Lale, (Ludwig Eisenberg), a vrut s-o spună scriitoarei Heather Morris tocmai de aceea: ca „să nu se mai întâmple niciodată„.

Nu am citit această carte. Am trăit-o! Fiecare moment, fiecare sentiment, fiecare clipă descrisă aici m-au introdus în poveste, în lagăr și vremea războiului, printre miile de prizonieri, am așteptat moartea și-am suferit ca și cum aș fi fost acolo. Povestea nu e un roman sofisticat, cu metafore și stil scriitoricesc pretențios pentru că fiecare secundă petrecută, frenetică, istovitoare, alarmantă, este o metaforă a disperării și a speranței.

În barăcile împrejmuite de garduri cu sârmă electrificată, în lagărul împânzit de câini și soldați care se distrează împușcând semeni de-ai lor, licărul de speranță este stins, de cele mai multe ori, încă de la intrarea pe poartă. La Auschiwitz și glumele sunt macabre și pot schimba soarta cât ai clipi. Speranța zilei de mâine? „MÂINE” este o eternitate care trebuie trăită la maxim de încarcerați .

„- Știi ceva, tatowierer (tatuatorule)? Pariez că ești singurul evreu care a intrat vreodată într-un cuptor și a mai și ieșit!”

în lagărele naziste de aa Auschwitz- Birkenau ați da viața pentru cineva, pentru iubita ta, nu înseamnă nimic. Pntru că viața prizonierilor pentru călăii nemți e nimic. Zero.

……..

” Politica te ajută să înțelegi lumea până când n-o mai înțelegi, și atunci te aruncă într-un lagăr de concentrare. Politica și religia. ” spune pe la începutul cărții unul dintre deținuți, profesor universitar de ecomnonie, închis în lagăr. Un adevăr care te pune pe gânduri pentru că două lucruri, organizații, entități…, două nemernicii au schimbat și continuă să schimbe lumea nenorocind-o după bunul plac. Cam aceasta ar fi sinteza unei cărți (una dintre multele) ce ar trebui să fie manual de istorie, să fie „biblie” în școli și universități, să fie lectură obligatorie din care elevii, copiii și tinerii, să învețe că istoria nu trebuie să se mai repete vreodată. Că ceea ce a adus cel de-al Doilea Război Mondial nu trebuie să se mai ivească…