Trenul Paddington – Heathrow, 7 dimineața. Aglomerație, oameni care merg la muncă sau cu bagaje spre aeroport. Cel mai mare aeroport, cel mai traficat din Europa.

– Auzi, ăla e Rolex?

– Eee, o imitație, se aude vorbind românește lângă mine, pe scaunele din față. Am unul acasă, l-am găsit într-un apartament acum vreo 3 ani, când lucram la renovat casele primăriei. Ceas de douăj’ de mii.

– Și-l ții acasă?

– Păi ce să fac?

– Să-l vinzi…

-Păi nu, man.  Îl iau la mână când merg acasă, la Dorohoi.

-Eee, vinde-l, frate! Dacă era de vreo sută-două de mii, atunci da. Uite-așa făceai, și-așa… și partenerul de discuție își întinde mâna stângă în sus, înfundat în scaun ca-n mașina proprie, făcând mișcarea sinuoasă a conducerii volanului. Uite-așa,… așa.. Atuncea să vede valoarea.