Când cineva mi-a vorbit despre Printesa urbana și blogul său, numele m-a dus cu gândul la ceva simplist, manelist chiar, de neluat în seamă. Nu știu de ce. Dar cum recomandarea venea de la o prietenă prietenă a cărților și a scrisului, am încercat. Și-am comandat de „Acasă”, din România, ca s-o citesc acasă la Londra.

Mirosuri, lacrimi, frică și anxietate, visuri, bucurii, împliniri, neputință, scârbă, perplexitate și frustrare… senzații și trăiri din cele mai diferite le-am găsit încă din primele pagini ale acestei cărți care e precum croasantul și capuccino într-un bar pe via del Corso la Roma: nu poți să le începi fără să le termini.

„Acasă”, acest cuvânt aparent simplu, poate deveni durerors în circumstanțe și momente diferite. El e „în noi”, așa cum spune pe undeva autoarea Ioana Chicet-Macoveiciuc. Ne purtăm acest acasă toată viața.

În sensul strict, la prima vedere, „Acasă” poate părea un simplu jurnal scris de o fire sensibilă, dornică de normalitate într-o țară în care anormalul, nesimțirea, mârlănia și prostia au devenit nromalitate, regulă de viață. Ea este însă un „dans al îndoielii” care duce însă cu pași siguri într-o direcție fără cale de întoarcere. E dansul pe care l-au făcut și-l fac milioane de români de mai mulți ani încoace și se cheamă emigrare.

O infecție care a cuprins societatea românească, o cangrenă care, cel puțin pentru moment, nu are leac și a intrat peste tot „acasă”.

Pentru Ioana, simptomele bolii emigrării vin cu conștiința unui regret imens, al aceluia că nimic nu se mai poate face: „Plec ca să mă salvez.”

O concluzie tragică, teribilă, cu trăiri din cele mai intense, care duce la o decizie crudă: să „se smulgă” și să lase totul în urmă pentru că „nu se mai poate”.

„Locul din care am plecat, ba nu, ne-am smuls toți patru, ca la o extracție de molar cu rădăcină triplă.

A ieșit ușor dar încă pulsează dureros.”

E grea despărțirea, e grea dezrădăcinarea dar neceasară. Pentru că viața care trebuie trăită.

Am cititi cartea la început din curiozitate iar pe parcurs pentru că m-am regăsit. Sunt parte a ei, sunt unul dintre „condamnații la străinătate”, unul dintre „desțărații” acelei patrii de unde oamenii nu mai pleacă pentru salarii mai mari, ci pentru acele multe dar încă prea puține motive enumerate în paginile 42-44 ale cărții.

Doar fiind emigrant și citind „Acasă” veți descoperi și mai bine motivele emigrării, veți înțelege și mai bine ce înseamnă pentru voi cu adevărat „acasă”.