De Ziua Scrisului de Mână – pentru că există și așa ceva – (scrisul de mână a devenit o îndeletnicire tot mai rară), un prieten a făcut o postare mai mult decât interesantă: scrisă frumos, de mână, cu stânga! Se mai și scuză (sic!) că e stângaci. 

Dar dacă dreptacii, „normalii”, ar scrie așa frumos, oamenii ar avea alte comportamente între ei. Pentru că scrisul este, printre multe altele, expresia ființei noastre. Nu întâmplător grafologia este una din științele care descoperă caracterul și personalitatea umană în funcție de modul în care scriem.
Dar astăzi se scrie prost, anapoda, agramat, injurios și, ce e și mai grav, urât chiar și la tastatură, chiar dacă nu se mai distinge nicio trăsătură a mâinii.

Îmi aduc aminte deseori de învățătoarea noastră, Niculina Toma, care ne îndruma mâinile și ne plămădea mințile în clasa întâi și ținea ca noi să scriem frumos, ordonat, corect aranjat în pagină, cu linie trasă la margine… Scrisul trebuia să fie oglinda noastră.

Ulterior, unul dintre oamenii care au revoluționat lumea cu tehnologia, Steev Jobs, vorbea despre frumusețea unui font care i-a schimbat modalitatea de a gândi și de a face lucrurile.
Amintirea scrisului de mână, evocată de prietenul de la Madrid, migala așternerii literelor cu stiloul chineesc din care mai curgea cerneala, îndoitul peniței așa cum credeam noi că ne ajută mai bine, grija averii sugativei la îndemână, atenția de a scrie pe linie frumos, frica de a nu greși față de învățătoare la școală și de mama acasă sunt crâmpeie ale copilăriei care ne-au marcat și format.

Scrie frumos Stelian, chiar dacă nu mai e în clasa I și nici în țară, ci departe, în Spania. Dar educația primită de la învățător și-o portă cu el acolo, în cotloanele sufletului, și, pentru cine poate și vede, o va descoperi în Scris il său de mână.