1917, Dealul Răchitașului, Soveja. Ion Mihalache, viitorul președinte al Partidului Național Țărănist, e în tranșeele de pe deal.
Câțiva ani mai târziu, în timpul unei campanii electorale din 1937 prin satele din Muscel, acesta povestește un moment petrecut la Soveja, alături de țăranii soldați. Nu pun aici tot articolul ci doar titlul și povestea.

„Să cucerim de jos în sus dreptatea pe care zadarnic o aşteptăm de sus în jos“

Inspectam tranşeele în sectorul unde aveam așezate mitralierele mele.
La o cotitură, văd un bătrân cu puşca întinsă spre inamic, cu ochii ţintă în tufişul din faţa lui.
– Ce-i acolo? întreb mirat că văd un soldat aşa de bătrân într-un punct aşa de înaintat al transşeelor.
– Sst… îmi face semn cu mâna să vorbesc mai încet; şi-mi şopteşte: E fiu-meu, îl păzesc…
– Cum, păzeşti pe fiu-tău?
– El îngrădeşte sârma ghimpată acolo în faţa inamicului şi eu îl păzesc. Până acum îngrădii eu şi mă păzi el. Facem cu rândul.
– Cum ai ajuns aici în tranşee, alături de fiu-tău?
– Am fost luat de rechiziţie; am pierdut tot pe drum; şi ‘am venit la regimentul lui fiu-meu; m’am rugat de d. colonel să mă dea la compania lui; şi uite, aşa am ajuns aici pe front lângă fecior.
– Cum te chiamă?
– Posadă Ion.
– De unde eşti?
– Din Vlădeşti Muşcel.
– Câţi copii ai?
– Cât pământ?
– Şapte! „
– Trei prăjini.
N’am mai putut continua inspecția.
M’am dus la bordeiul meu. Găsesc un jurnal care ieşea pe vremea aceia: „România”.

M’am jurat atunci să rămân frate de cruce cu Posadă şi de-mi va ajuta Dumnezeu să scap cu viaţă din tranşeele României păcătoase, să nu las raniţa din spate, până n’oi vedea biruind Dreptatea în Ţara cea Nouă — în Ţara pentru care se chinue nădăjduind săracul Ion Posadă cu feciorul…”