De câteva zile sunt pe malul Siretului, în Comuna Cosmești, Galați…

    Cu sufletul, cu mintea, cu imaginația, teleportat de o poveste extraordinară scrisă de Tanasa Madalina: „Blestemul Podului”.

   Dacă nu o iau cu mine (cartea) sau am treabă, mi-e gândul la Ana și Petru, la bătătura unde-și duce noua viață proaspăta noră, la malul Siretului și ulița Goleștenilor…
Rar un scriitor reușește să creeze astfel de portrete umane, să trasmită prin cuvinte scrise astfel de emoții, trăiri, sentimente din cele mai contradictorii, umane, astfel încât ,cititnd, să te simți acolo, în mijlocul acelei povești. Să fii participant activ, să suferi și să te bucuri alături de personaje.

   Rebreanu ar fi invidios sau mândru de scriitura Mădălinei.
   Momentul pețitului este unul magistral, unic, inegalabil, la fel cum întâlnirea cu regina, o clipă divină, care dă forță oricuărui om, indiferent de cât e de slab, de sărac, de suferind sau de puternic…

   N-am terminat-o dar n-am rezistat până la final ca să nu scriu câteva cuvinte. Voi mai scrie și impresiile de final… la final. 

   **************************

   „E masa de Crăciun. Ștefana, Paraschiva, Ana, Ivan locuiesc cu toții, o familie dată de sortă. Au așezat în jurul mesei șase scaune, cu siguranță cei absenți sunt cu sufletul alături de ele, de-or fi ori nu în viață…”
Un Crăciun în timp de război, cu dușmanul în casă și la masă și cei dragi pe front, dispăruți de câțiva ani…
   E un scurt pasaj dintr-o carte pe care n-am lăsat-o din mână până ce nu am terminat-o: „Blestemul podului” scrisă magistral de Tanasa Madalina.
   „Blestemul podului” nu e o simplă poveste de viață a unei/unor familii. Ea este blestemul unei nații aflate mereu la cheremul altora. Poate suna stereotipic, auzit deseori, văicărind un termen de care nu ne debarasăm în nereușita noastră. Dar cartea este un memorial al durerii, o poveste a unor oameni simpli care nu trăiesc viața, ci o înfruntă, se luptă mereu de pe poziția celui asuprit, necăjit, neinstruit, folosit pe post de animal la jugul istoriei.
   Există însă două lucruri extraordinare, care fac ca viața, oricât de amară ar fi ea, să fie trasă înainte cu mai puțină greutate: nădejdea într-un Dumnezeu (mai mereu absent în clipele grele) și poveștile. Ele, aceste două lucruri imateriale sunt energiile neasemuite care dau putere acestor oameni, oamenilor de la podul peste Siret, oriunde i-ar duce soarta.
   Nu vă povestesc și nici indicii nu vă dau pentru că această carte trebuie citită în primu rând de copii, de tineri. Dar portete cum face Mădălina nu veți găsi decât rar în literatura noastră. Ele sunt radiografii unice, inestimabile, sunt creații meticulos realizate în cele mai intime și amănunțite detalii.
Am citit-o pagină cu pagină, alineat cu alineat, rând cu rând, cuvânt cu cuvânt. Am reluat unele pasaje, le-am însemnat, comentat pe margine, scos expresii și cuvinte necunoscute la finalul cărții , am analizat-o cu creionu-n mână și gândul mereu la personaje, intrând în locurile cunoscute dar mai ales în cele necunoscute, de dincolo de limitele imaginației, suferind sau bucurându-mă odată cu protagoniștii unor povești în poveste care pot fi părinții sau bunicii noștri.
   De sărbători, pe masa bucatelor îmbelșugate, adăugați și această hrană pentru suflet. Face mai mult decât toate celelalte.

decembrie 2023